Miercuri, 12 decembrie a.c., a avut loc, la Bruxelles, Adunarea Membrilor Accountancy Europe – organizația care reprezintă interesele profesiei contabile la nivel european –, prilej cu care Florin Toma, expert contabil, membru al Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) – organismul profesional care gestionează profesia contabilă în România, a fost ales în funcția de președinte pentru mandatul 2019-2020.
CECCAR a susținut activ candidatura lui Florin Toma pentru cele două mandate de vicepreședinte, susținere care a contat și pentru alegerea sa în funcția de președinte al Accountancy Europe.
Accountancy Europe (denumită anterior Federația Experților Contabili Europeni – FEE) reunește 51 de organizații profesionale din 37 de țări, incluzând un milion de profesioniști contabili, auditori și consultanți și este înscrisă în Registrul de transparență al UE. Accountancy Europe reprezintă profesia contabilă în dezbaterile referitoare la politicile europene în domenii precum raportare și transparență, audit, fiscalitate, buna guvernanță și sustenabilitate economică, finanțe și investiții și probleme profesionale.