Impozitarea economiei digitale: Bruno Le Maire face campanie, în timp ce Spania ia atitudine
Marți, 23 octombrie a.c., ministrul francez de finanțe, Bruno Le Maire și-a exprimat susținerea, înainte întâlnirilor din comisiile ECON și TAX3 din Parlamentul European, cu privire la impozitarea cu 3% din venit a anumitor activități ale platformelor digitale. Le Maire a prezentat progresele făcute până acum, subliniind că sunt foarte puține țări care se opun propunerii în momentul de față (primele fiind Irlanda și Suedia). De asemenea, Bruno Le Maire a dorit să sublinieze că impozitarea serviciilor digitale „nu vizează în mod expres Statele Unite”, răspunzând astfel scrisorii adresată președintelui Consiliului Uniunii Europene, Donald Tusk, și președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, din partea autorităților americane. Mai mulți europarlamentari au cerut lămuriri suplimentare referitoare la baza comună de impozitare corporativă (CCCTB), ministrul susținând că aceste dosare sunt complementare impozitării economiei digitale. În tot acest timp, guvernul spaniol a aprobat Bugetul pe 2019 ce conține o propunere cu privire la impozitarea economiei digitale similară propunerii lansate de Comisia Europeană în martie anul acesta.
Parlamentul European aprobă armonizarea accizelor la alcool
Miercuri, 24 octombrie a.c., Parlamentul European a aprobat cu o largă majoritate (556 voturi – pentru 51 – împotrivă și 23 abțineri), propunerea lansată de către deputatul european (GUE/NGL, Portugalia) privind normele actualizate referitoare la structura accizelor aplicabile alcoolului. Adaptarea textului a inclus amendamentul PPE pentru excluderea ingredientelor adăugate după fermentare din măsurarea „Gradului Plato”.
Citiți propunerea de directivă
Răspunsul PPE cu privire la scandalul Cum-Ex este extinderea domeniului de aplicare al directivei referitoare la schimbul automat obligatoriu de informații
În data de 23 octombrie a.c., o parte din membrii Parlamentului European au apelat la o soluție europeană ca răspuns la dezvăluirile recente din scandalul Cum-Ex. Propunerea acestora are rolul de a extinde domeniul de aplicare al legislației europene referitoare la schimbul automat obligatoriu de informații. Comisarul European, Pierre Moscovici consideră că această idee merită să fie luată în calcul, dar va dura până când va fi pusă în aplicare deoarece perioada legislativă se va încheia în curând.
Pentru a consulta newsletter-ul complet, vă rugăm să accesați site-ul ETAF.