Luni, 15 octombrie a.c., a avut loc o audiere publică în Comisia TAX3 din Parlamentul European referitoare la „vizele de aur” și zonele economice speciale. În timpul primului panel, referitor la „vizele de aur”, experții au subliniat că lipsa schimburilor de informații între statele membre, corupția, cerințele mai facile în procesul de obținere a cetățeniei, lipsa verificării antecedentelor și distribuția opacă a veniturilor reprezintă principalele probleme puse de aceste programe. Dezbaterile din cel de-al doilea panel, referitoare la porturile libere și zonele economice speciale, au relevat aplicarea minimală a legislației existente, în ciuda progresului important înregistrat de noua legislație în scopul combaterii spălării banilor.
Accesați comunicatul de presă al Parlamentului European
OCDE face progrese referitoare la impozitarea economiei digitale
Marți, 16 octombrie a.c., directorul de politică fiscală al OCDE, Pascal Saint-Amans, și-a exprimat optimismul cu privire la faptul că grupul de lucru responsabil de crearea de recomandări referitoare la maniera de raportare a impozitării economiei digitale va ajunge la un acord în următoarele luni. Merită observat că grupul de lucru a emis un raport interimar în martie ce examinează regulile propuse pentru impozitarea prezenței digitale și impozitului pe venit din partea actorilor digitali.
Raportul cu privire la evoluțiile sistemului fiscal în anul 2018
Comisia Europeană a publicat, la data de 17 octombrie a.c., raportul cu privire la evoluțiile sistemului fiscal aferent anului 2018, o imagine de ansamblu asupra sistemelor fiscale din Uniunea Europeană, Islanda și Norvegia. În analiză, experții au subliniat că veniturile obținute din impozitare în 2016 au crescut în 19 din statele membre (ca procent din PIB). Cu toate acestea, nivelul de impozitare în statele membre diferă foarte mult. În același document se mai menționează că proporția impozitării pieței muncii în veniturile totale a scăzut progresiv din 2010 până în anul 2016, când acesta era de 49,8%, similar procentului de dinainte de criză. Pe de altă parte, veniturile din impozitarea corporațiilor au crescut de la 2,7% din PIB în 2016, față de 2,6% în 2015, continuând să crească ușor din momentul crizei economice, dar situându-se încă sub nivelul de dinainte de criză.
Accesați raportul Comisiei Europene
Grupul de experți EPRS prezintă trei noi studii referitoare la politica fiscală în Parlamentul European
Pe 18 octombrie, European Parliamentary Research Service (EPRS) a prezentat trei studii referitoare la fiscalitate în Comisia TAX3. Primul studiu analizează cetățenia în funcție de investiții și rezidența având în vedere schemele de investiții în Uniunea Europeană, numite „vize de aur”. Următorul studiu examinează fenomenul spălării banilor și riscurile de evaziune fiscală în porturile libere. În al treilea rând, EPRS a prezentat un studiu cu privire la societăţile fictive în Uniunea Europeană. Toate aceste studii vor contribui la activitatea Comisiei TAX3 și la descrierea opțiunilor de politici și modalități de combatere a evaziunii fiscale în Uniunea Europeană.
Scandalul Cum-Ex costă țările europene aproximativ 55 miliarde de euro
Joi, 19 octombrie, Correctiv, o echipă transfrontalieră de jurnaliști de investigații, a publicat un raport amplu referitor la consecințele scandalului Cum-Ex, început în Germania în 2016. În conformitate cu acest raport, costul plătit de contribuabilii europeni pentru „cea mai mare fraudă fiscală din istoria europeană” este de 55 miliarde de euro, Germania înregistrând cea mai mare pierdere, urmată de Franţa, Italia, Danemarca, Austria, Belgia, Finlanda, Norvegia şi Spania.
Acest raport a creat o stare de șoc membrii Comisiei TAX3, în special în rândul deputaților europeni ecologiști și socialiști. Aceștia solicită mai multă transparență prin supravegherea consolidată a piețelor financiare, precum și un schimb mai larg de informații. Totodată, au solicitat ca o audiere referitoare la jaful fiscal din Cum-Ex să aibă loc înainte de reuniunea Comisiei, cât mai repede posibil.