Federația Europeană a Consilierilor Fiscali (ETAF) a publicat buletinul de știri din data de 3 septembrie, iar unul din principalele subiecte abordate este debutul discuțiilor, în Parlamentul European, referitoare la impozitarea economiei digitale.
La 29 august a.c., deputații europeni ai Comisiei ECON (Afaceri economice și monetare) din Parlamentul European au dezbătut cele două propuneri lansate de Comisia Europeană privind impozitarea economiei digitale.
Raportorul Dariusz Rosati (deputat european PPE, Polonia) a subliniat, în documentul de poziție intitulat Impozitarea societăților comerciale cu o prezență digitală semnificativă (așa-numita soluție comprehensivă), necesitatea de a acționa pentru a asigura condiții de concurență echitabile între întreprinderile tradiționale și cele digitale în interiorul Uniunii Europene. Mai mult, deputatul european a pus la îndoială relevanța pragurilor (cifra de afaceri, numărul de contracte și de utilizatori) ce ar trebui, conform propunerii, să fie utilizate drept criterii pentru determinarea nivelului de organizare a prezenței digitale. În final, Dariusz Rosati a declarat că ar fi bine să se știe dacă există șanse reale în cadrul Consiliului de a conveni asupra unei poziții comune cu privire la această propunere.
În ceea ce privește soluția provizorie, un impozit de 3% din cifra de afaceri a activităților platformelor digitale, raportorul Paul Tang (deputat european S&D, Olanda) a pus problema dacă este suficientă o rată de 3%, ținând cont de veniturile uriașe ale giganților digitali. Mai mult, oficialul S&D a propus stabilirea unei rate minime, lăsând la latitudinea statelor membre să stabilească rate de impozitare mai mari, în cazul în care acestea doresc acest lucru.
Următoarea etapă a discuțiilor va fi o audiere publică în data de luni, 10 septembrie 2018. Proiectele de rapoarte pentru aviz urmează să fie pregătite la începutul lunii octombrie, în vederea votării în cadrul comisiei ECON în decembrie și în ședință plenară în ianuarie.
Pentru consultarea newsletterului complet, vă rugăm să accesați site-ul ETAF.
În acest context, în perioada 7-8 septembrie, miniștrii de Finanțe din statele membre ale Uniunii Europene vor participa la Viena la o întâlnire informală. Printre subiectele ce vor fi abordate este și impozitarea economiei digitale, ca urmare a propunerii înaintate de Comisia Europeană în martie 2018. Pentru mai multe detalii, vă rugăm să consultați site-ul Consiliului Uniunii Europene.