„Ghidul a fost completat prin introducerea unui subcapitol unde se regăseşte exemplificată modalitatea de accesare a serviciului Spaţiul Privat Virtual pentru transmiterea Formularului C801, din cadrul secţiunii Depunere Declaraţii”, se specifică în comunicat. Potrivit aceluiași document, au fost introduse clarificări privind fiscalizarea aparatelor de marcat electronice fiscale, precum şi precizări referitoare la aparatele de marcat electronice fiscale adaptate.
„Reamintim că documentele necesare solicitării și atribuirii numărului unic de identificare a aparatelor de marcat electronice pot fi depuse online prin intermediul Spațiului Privat Virtual. Dacă se utilizează această facilitate oferită de ANAF, în colaborare cu Centrul Național pentru Informații Financiare din cadrul MFP, operatorii economici pot obține certificatul în cel mult trei minute”, se mai menționează în documentul citat.