CONSILIUL ŞI CONDUCEREA
EXECUTIVĂ A C.E.C.C.A.R.
FILIALA HARGHITA, REGRETĂ
TRECEREA ÎN NEFIINŢĂ A
PROF.UNIV. DR. MARIN TOMA,
DISTINSĂ PERSONALITATE,
MEMBRU FONDATOR ŞI PREŞEDINTE
AL C.E.C.C.A.R.
ÎN NUMELE TUTUROR
PROFESIONIŞTILOR CONTABILI
DIN CADRUL FILIALEI NOASTRE
TRANSMITEM 
SINCERE CONDOLEANŢE FAMILIEI
INDOLIATE.

Dumnezeu să-l odihnească în pace !

 

Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România anunţă, cu adâncă durere , încetarea din viaţă a Prof. Univ. Dr. Marin Toma, Preşedintele CECCAR, distinsă personalitate, membru fondator şi Preşedinte al CECCAR.

De astăzi, marea familie a profesioniştilor contabili, şi nu numai, este mai saracă. Experienţa, dragostea faţă de profesie şi oameni, precum şi energia Domnului Preşedinte Marin Toma sunt de neînlocuit.

Impresionanta carieră a Prof. Univ. Dr. Marin Toma trebuie să constituie un model pentru generaţiile viitoare.

Consiliul si Executivul Filialei CECCAR Harghita sunt alături de familia îndurerată. DUMNEZEU sa-l odihneasca in pace.

Născut pe meleaguri gorjene, la 26 februarie 1943, ca al cincilea copil al unei familii de ţărani din satul Baloşani, a fost inspirat prin tot ce a trăit în copilărie să iubească oamenii şi munca, să se dăruiască semenilor, cu un devotament ieşit din comun.
Condiţiile extrem de grele în care s-a format au adus un plus de dârzenie şi de profundă înţelegere a vieţii, care s-au manifestat de-a lungul întregii sale existenţe. A fost un elev şi student strălucit, şi a urmat cu aceeaşi determinare şi voinţă Facultatea de Finanţe şi Contabilitate a ASE din Bucureşti şi si-a început activitatea în sistemul finanţelor publice pentru a ajunge, imediat dupa Revoluţie, Directorul General al departamentului de control din Ministerul de Finanţe. A părăsit însă în scurt timp funcţia publică şi s-a dedicat activităţii de consultanţă din sectorul privat ca şi celei de formator a profesioniştilor contabili. A devenit doctor în economie şi a parcurs treptele didactice până la cea de profesor universitar. De pe aceste poziţii de prestigiu a fost unul dintre fondatorii CECCAR, de numele său fiind legată întreaga istorie din ultimele două decenii a celei mai largi organizaţii profesionale din ţara noastră. Sunt anii în care omul, profesionistul de înaltă clasă, extrem de exigent în primul rând cu sine, a imprimat CECCAR valori care constituie bunul de cel mai mare preţ al zecilor de mii de colegi din întreaga ţară.
Spirit dinamic, mereu în cautarea de soluţii mai bune, inspirat de practică, dăruit cercetării ştinţifice şi formării noilor generaţii de profesionişti contabili, a reuşit prin perseverenţă, prin viziune, prin inteligenţă, prin propriul său exemplu, să transmită nu numai o dată cu un valoros mesaj ştiinţific, calitatea studiilor care stimulează întotdeauna marile energii.
În acelaşi timp, a deschis noi orizonturi de renume, CECCAR fiind un veritabil antemergător al procesului de integrare europeană a României, un remarcabil factor de progres pentru profesiunea contabilă la scara internaţională.
Meritele sale se înscriu astfel la loc de seamă, nu numai în cronica evoluţiei ascendente a profesiunii contabile autohtone şi mondiale, ci şi în cea a schimbărilor radicale economice şi sociale postdecembriste, ca un model de comportament profesional şi civic de excepţie.

MARIN TOMA
Profesor Universitar, Doctor în economie
26 februarie 1943 – 27 mai 2012

v Autor a mai multe lucrări în domeniile: audit financiar, evaluarea întreprinderilor, doctrină şi deontologie profesională
v Formator pentru Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România în domeniile: audit financiar, evaluarea întreprinderilor, doctrină şi deontologie profesională
v Preşedinte al Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România
v Membru al Consiliului Contabilităţii şi Raportărilor Financiare
v Membru fondator al Academiei de Ştiinţe şi Tehnici Contabile şi Financiare din Franţa
v Vicepreşedinte al Comitetului pentru Integrare Latină Europa-America (CILEA)
v Administrator al Federaţiei Internaţionale a Experţilor Contabili Francofoni (FIDEF)
v Preşedinte al Parteneriatului Sud-Est European pentru Dezvoltarea Contabilităţii în perioada 2004-2008
v Membru al Societăţii Americane a Evaluatorilor

  • Powered by MiniWeb 2012-2019 – CECCAR Toate drepturile rezervate